Insolvenţa nu mai este o sperietoare pentru echipele din Liga 1, după ce UEFA a anunțat că vrea să le ofere clemență. CFR Cluj se gândește deja la cupele europene.

Până acum, legea era dură cu echipele aflate în insolvență. Însă UEFA a sărit în ajutorul echipelor cu probleme financiare. Una dintre formațiile avantajate ar putea fi CFR Cluj. E posibil ca ardelenii să evolueze în cupele europene în sezonul viitor, dacă și poziția din clasament îi va avantaja.

"Acum s-a schimbat ceva, chiar am primit o circulatie de la UEFA si de la FRF in care se da posibilitatea unor cluburi, care nu si-au achitat datoriile in anumite conditii, sunt doua conditii, sa poata sa joace in cupele europene. Indeplinim una dintre conditii, partial si pe a doua, deci o sa studiem foarte bine problema", a spus președintele Iuliu Mureșan pentru Dolce Sport.

Până să se gândească la cupele europene, clujenii așteaptă nerăbdători decisia de la TAS, privind restituirea celor șase puncte.

"Sunt increzator, pentru ca, asa cum am mai repetat, suntem sanctionati pentru un lucru pe care nu il putem face. Adica ni se cere sa platim niste datorii dinainte de intrarea in insolventa si legea insolventei interzice. E chiar infractiune daca as face acest lucru ca administrator", a mai spus Iuliu Mureșan la Dolce Sport.