Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a stabilit organigrama noului club de fotbal care a obținut dreptul de folosință a mărcii, culorilor și siglei FC Rapid de la societatea SC FC Rapid SA, aflată în lichidare, Daniel Niculae urmând să fie președinte, Daniel Pancu, director tehnic, iar Marius Măldărășanu, antrenor.

"Sunt fericit că am ajuns, în sfârșit, la o concluzie în ceea ce priveste acest proiect. Voi face si eu pare din aceste planuri. Fiecare avem foarte bine structurat nivelul la care vom acționa, atât eu, cât și Daniel Niculae și Daniel Pancu. Avem aceleași valori, aceleași principii și ne dorim să plece, în primul rând de la noi, această unitate.

Rapid înseamă ceva pentru fotbalul românesc. Ideea nu este să formăm o echipă, ci să punem bazele unei academii, vedem în persepctivă. Ne dorim să avem o academie unde să dezvoltăm viitori campioni, acesta este scopul nostru", a declarat Ovidiu Burcă la Dolce Sport.