Simona Halep participă în această perioadă la turneul din Statele Unite ale Americii de la Miami. Ea a fost acceptată direct în turul al II-lea al competiției, acolo unde o va întâlni pe rusoaica Daria Kasatkina

"Mă bucur că am revenit aici. Anul trecut am jucat un tenis bun, am făcut meciuri bune, acum mă bucur că am revenit sănătoasă, gata de joc şi abia aştept să încep turneul. 

Sezonul trecut în această perioadă am jucat foarte bine, aveam o încredere de fier. Acum sunt ok, poate nu ca anul trecut, dar încă îmi revin după luni grele. Am avut nişte luni mai grele, am fos foarte bolnavă, acum mă bucur că am revenit sănătoasă, mă bucur că mă pot antrena intens, mă bucur că pot juca. Vom vedea ce va fi, eu mă simt încrezătoare. 

A fost foarte important faptul că am câştigat câteva meciuri, pentru că de când am început anul nu prea am avut parte de victorii, asta şi din cauză că nu mă puteam antrena. A fost un turneu bun pentru mine, meciul cu Serena la fel. Ea a fost prea puternică atunci, de aceea nu am putut câştiga. Dar am jucat un tenis bun, un turneu bun, aşa că vin aici foarte încrezătoare"
, a spus Simona Halep. 

Interviul acordat de Simona Halep, ieri la media day, celor de la Miami Open:Simona ne spune ca este increzatoare la Miami, a avut un turneu bun la Indian Wells,e sanatoasa, se poate antrena bine si ca e pregatita sa inceapa turneul!#HaiSimonaSimona Halep pre Tournament interview

Posted by Simona Halep FanSpace on Wednesday, March 23, 2016