”Vă mulţumesc mult pentru tot suportul oferit în calificări. Publicul a fost extraordinar şi am simţit energia pozitivă din partea tuturor. Sunt fericită şi mândră pentru calificarea în finala la bârnă, dar tristă pentru sol. Uneori trebuie să faci alegeri în ultima secundă şi pentru că nu m-am simţit bine, aveam o durere la glezna dreaptă după încălzirea la bârnă, am făcut solul fără saltul înainte şi asta m-a costat eliminarea din finală. Dar, asta e gimnastica. Acum, trebuie să fiu concentrată pentru finala la bârnă de duminică. Felicitări colegelor Larisa Iordache, Ioana Crişan şi Olivia Cîmpian şi success să avem”, a scris Cătălina Ponor, vineri, într-un mesaj pe Instagram.

Joi seară, la puţin timp după încheierea calificărilor feminine, UEG a anunţat că gimnasta Cătălina Ponor nu va mai evolua în finala de la sol, după ce nota la dificultatea exerciţiului i-a fost declasată cu o jumătate de punct, astfel că noua notare a fost 13.066, în loc de 13.566 cât primise iniţial, şi a ocupat locul 10.

Cătălina Ponor a fost pe locul 4, dar nota i-a fost revizuită după ce a pierdut un element obligatoriu – saltul înainte, la finalul unei diagonal din exerciţiu.

Ca urmare a acestei decizii, Cătălina Ponor va evolua, duminică, doar în finală la bârnă, unde a avut a patra notă în calificări (14.066).