dolce sport

Viorel Simion şi Bogdan Dinu sunt pregătiţi să facă spectacol în Gala „Invincibilii 6”

12:39 | Joi, 09 februarie 2012

Viorel Simion a trecut testul de foc pentru meciul împotriva lui Edgar Riovalle din Gala „Invincibilii 6” . Cântarul, descris de boxeri ca fiind cel mai aprig duşman, de această dată i-a fost prieten pugilistului nostru.

Simion a avut 56,850 kilograme şi este cu 750 de grame mai greu faţă de adversarul său, mexicanul Edgar Riovalle.

"E foarte greu să ţii o dietă, să te formezi în ultimele zile. Nu este ca la amatori, să slăbeşti treptat, aici trebuie să slăbeşti mai brusc.

În ultimele zile am dat vreo 4 kilograme, dar nu aveam emoţii pentru că m-am verificat şi înainte. A fost bine iar acum urmează meciul", a declarat Viorel Simion.

Pugilistul nostru luptă pentru titlul mondial WBC Internaţional la categoria pană. Simion este hotărât ca până la sfârşitul anului să boxeze şi pentru titlul mondial.

În aceeaşi gală, Bogdan Dinu va lupta cu un boxer cu nume mare, neamţul Muhamad Ali. În viitor, Dinu ar vrea să se dueleze cu Vladimir Kliciko.

„Nu pot să zic că vreau să lupt cu el acum, nu sunt pregătit”, a declarat Bogdan Dinu, despre un posibil meci cu rusul Vladimir Kliciko.

James Toney, antrenorul lui Ronald Gavril, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Bogdan Dinu: „El este viitorul campion mondial, va avea un drum lung”.

 







Fanii adevăraţi se întâlnesc pe Facebook

© 2012 Dolce Sport // Toate drepturile rezervate