La 70 de ani de la prima ediţie a CN, care a avut loc la Reşiţa, în 1947, gimnastica artistic din România pregăteşte un moment jubiliar al performanţei. La Ploieşti, între 1-3 septembrie, se vor aduna 60 de sportivi, reprezentând 17 cluburi, şi vor lupta pentru titlurile naţionale la individual-compus, pe echipe şi pe aparate.

La ediţia din 2016, care a avut loc la Cluj-Napoca, Larisa Iordache a fost pentru a 4-a oară campioană la individual-compus, titlul similar la masculin revenindu-i lui Andrei Muntean, ambii de la Dinamo Bucureşti. Pe echipe s-au impus Farul Constanţa (feminin) şi Dinamo Bucureşti (masculin), în timp ce printre câştigătorii titlurilor pe aparate s-au numărat şi Marian Drăgulescu sau Cătălina Ponor.

Programul CN de la Ploieşti include competiţia masculină (1 septembrie), pe cea feminină (2 septembrie) şi finalele pe aparate (feminin şi masculin, 3 septembrie).

Campionatele Naţionale de la Ploieşti reprezintă o etapă importantă în pregătirea pentru Campionatele Mondiale de la Montreal (1-10 octombrie).