Potrivit tuttomercatoweb.com, clubului italian a demarat deja o prima rundă de negocieri cu Deportivo La Coruna în vederea realizării mutării încă din această pauză competiţională. Italienii notează că formaţia din Primera nu s-ar opune unei eventuale plecări a lui Andone, preşedintele Tino Fernandez declarând înainte de Crăciun că echipa sa deţine suficient de mulţi bani în conturi pentru a aduce alţi trei jucători de valoare în pauza de iarnă. Sursa citată mai menţionează că oficialii Fiorentinei vor aştepta mai întâi să vadă dacă se vor finaliza în sens pozitiv negocierile pentru revenirea lui Jovetic de la Inter Milano şi abia apoi vor face o ofertă concretă pentru Andone.

Andone a jucat 17 meciuri pentru Deportivo în acest sezon (16 în campionat şi unul în Cupă) şi a marcat şase goluri, însă toate reuşitele au venit în ultima lună. Românul, pentru care Deportivo a plătit 4,5 milioane de euro în vară, a avut un start mai greu de sezon şi abia acum pare că s-a acomodat.