Echipele cu nume sau cele care investesc în tineri sunt ţintele lor, iar Viitorul lui Hagi este pe lista lor.

"Iubesc fotbalul. Fotbalul este viața mea. Iubesc jucătorul tânăr. Mă bazez pe el. Dacă investești în tineri poți să trăiești o sută de ani", a spus Gheorghe Hagi. 

"Credem că există posibilitatea pentru investiții străine în fotbalul românesc. Modelul american deja a funcționat în Italia de două ori. Prima dată cu AS Roma, iar apoi cu Venezia. Sunt piste deschise, încercăm și am avut câteva contacte", a mentionat avocatul italian Pasquale Silvestro