Viorel Ferfelea, mijlocaşul Sportului, a resimţit cantonamentul. "În primul rând, unul lung, lung, greu, obositor, dar benefic. Era normal să facem o pregătire bună. Vom încerca să ieşim cât mai repede din zona aia şi sa nu ne mai batem cu nici o echipă la retrogradare. Nu mai ştiu câte zile au fost, n-am mai ţinut numărul, dar sunt foarte multe", a spus jucătorul de 26 de ani pentru Dolce Sport.
Întrebat dacă ştie ce zi a săptămânii este, Ferfelea a fost iniţiat sigur pe el, apoi a devenit ezitant: "Azi e duminică, asta ştiu! E luni? Nu ştiu dacă e luni sau duminică, chiar nu mai ţin minte".
Reacţia amuzantă a fotbalistului de la Sportul vine după cea a lui Sănmărtean, care a pierdut şirul meciurilor amicale jucate de FC Vaslui în Antalya (VIDEO AICI).
Antrenorul Sportului, Daniel Isăilă, a comentat şi el acest cantonament interminabil. "Trebuie să reziste, sunt jucători profesionişti, trebuie să înţeleagă că fost pentru binele lor. Nu va fi uşor, dar eu sper din tot sufletul să ne salvăm", a spus tehnicianul de 39 de ani.
Alte ştiri din Fotbal intern