"Am revenit la ASA Târgu-Mureş într-un moment dificil, chiar la intrarea echipei în insolvenţă. Am încercat să facem tot posibilul pentru a redresa situaţia echipei şi a clubului, aflate într-o situaţie deosebit de grea.

Din păcate, lipsa finanţării face lucrurile din ce în ce mai grele. Consider că este momentul unui nou început, o altă strategie. Mulţumesc colegilor pentru sprijin şi colaborare şi sunt sigur că cei care răspund de destinele echipei vor face totul că ASA-ul să revină în elită fotbalului românesc cât mai repede. De asemenea, le mulţumesc suporterilor şi fanilor care au rămas alături de noi, în aceste momente grele.

Consider că echipa pe care o va pregăti Ilie Stan va face tot posibilul să salveze ASA-ul. Alături de colegi, staff-urile tehnice şi jucătorii cu care am colaborat, cred că am reuşit să scoatem maximum din ce se putea în actualele condiţii"
, a declarat Stanciu pentru site-ul oficial al clubului.

Stanciu a mai activat ca director sportiv la ASA Târgu Mureş în perioada iunie 2013 - decembrie 2014, formaţia reuşind în acest interval promovarea în Liga I. El revenise în conducerea clubului din Târgu Mureş la 30 martie 2016.