Indiferent de rezultatele înregistrate în următoarele trei etape, nu mai putem încheia grupa pe primul loc. Cel mai probabil, această poziție îi va reveni Poloniei, care mai are de jucat cu Kazahstan, Armenia și Muntenegru.

9 PUNCTE
​Este un scenariu greu de crezut, ținând cont de program (deplasări în Muntenegru și Danemarca), însă merită menționat. Ca să ne calificăm însă cu 18 puncte, avem nevoie ca Muntenegru și Danemarca să remizeze în meciul direct. În caz contrar, niciuna dintre ele să nu obțină mai mult de patru puncte în cele trei etape rămase de disputat.

7 PUNCTE
În această situație, avem nevoie ca Muntenegru și Danemarca să nu ia mai mult de trei puncte. Dacă vom termina la egalitate de puncte, vom fi în dezavantaj, căci următorul criteriu luat în calcul este golaverajul, capitol la care stăm mult mai rău decât celelalte două rivale.

6 PUNCTE

Punctele trebuie să vină împotriva contracandidatelor noastre, în caz contrar ratăm locul 2.Char și așa, tot mai avem nevoie de maximum un punct luat de Muntenegru și Danemarca în celelalte partide.

Sunt șanse mari însă ca ocupanta locului 2 din grupa noastră nici măcar să nu ajungă la baraj! În momentul de față, Muntenegru ocupă ultimul loc în clasamentul locurilor 2 din preliminariile CM 2018. 


CLASAMENT

1. Polonia 15-11 16p
2. Muntenegru 17-7 13p
3. Danemarca 14-6 13p
4. ROMÂNIA 8-7 9p
5. Armenia 7-15 6p
6. Kazahstan 4-19 2p

ETAPA 8
Armenia - Danemarca
Muntenegru - România
Polonia - Kazahstan

ETAPA 9
Armenia - Polonia
Muntenegru - Danemarca
România - Kazahstan

ETAPA 10
Danemarca - România
Kazahstan - Armenia
Polonia - Muntenegru