dolce sport

MIHĂIŢĂ, APLAUZELE STAU PREGĂTITE!

A trecut mai bine de o luna de la revederea cu Mihaita Nesu. O intalnire de la care viata are tot dreptul sa primeasca o lectie predata de Mihaita.

Se întâmpla înaintea meciului pe care Steaua îl juca împotriva celor de la Twente Enschede. Un oraş aflat la 140 de kilometri de Utrecht, locul în care îşi trăieşte viaţa schimbată de un moment în care destinul, într-un moment de neatenţie, şi-a întrerupt cursul firesc de până atunci. Planul nu era acesta, dar Mihăiţă a rămas acelaşi! Ne cunoşteam prea puţin. Doar câteva convorbiri telefonice din perioada în care profesam in presa scrisă ne apropiaseră. Şi o întâlnire mult prea scurtă cu un an şi patru luni înainte, când fusesem prezent la Utrecht, cu ocazia meciului dintre trecutul său şi prezentul său ca fotbalist: FC Utrecht-Steaua, meci tot de Europa League. Timpul s-a scurs...

Mihăiţă, întoarce clepsidra destinului!

Sunt rânduri pe care le scriu târziu. Poate pentru că am tot încercat să le şterg, ca să las locul unui răsuflat uşurat că totul a trecut cu bine. Mihăiţă am îţi păstrez oricum spaţiu liber... aştept să îl completezi cu o declaraţie după ce vei câştiga şi meciul vieţii.

O viaţă care nu ne-a adus faţă în faţă de multe ori. Rareori chiar. În cele mai multe momente telefonul şi Internetul erau cele mai utile metode de comunicare. Eu ca jurnalist, el ca fotbalist. Ajunsese deja în Olanda, la Utrecht, unde viaţa îi era colorată în alte culori, mult mai vii. Un peisaj în care se decisese să trăiască, departe de tot ce însemna viaţa pe care o lăsase în urmă în România. "Nu mai vreau scandaluri şi polemici, mi-a ajuns! Nu mai am nevoie de nici un ban de la Steaua. Vreau să fiu sănătos şi liniştit aici” , îmi repeta „Bichonul”, în faţa dreptului său câştigat ca urmare a calificării Stelei în Liga Campionilor, înainte să se transfere la Utrecht. Suma?...

Caracterul... cât costă caracterul?

Atâtea uşi deschise şi trântite antrenorilor nu a auzit Ghencea de când e ea, aşa cum s-a întâmplat sezonul acesta. Una singură rămâne mereu cu balamalele la perete: cea a lui Gigi Becali

Steaua a mai smuls o pagină din cartea de istorie a antrenorilor. Cea mai importantă, căci la capitolul legende el îl deschide: Marius Lăcătuş. De fapt Gigi Becali a făcut asta, conştient şi voluntar după, e drept, un ruşinos 0-3 chiar pe Ghencea, cu FC Braşov. Nimeni nu se aştepta să îi pună poza pe copertă „Fiarei”, însă cursul narativ al singurului patron din fotbalul românesc care are palat, l-a determinat pe Lăcătuş să încheie singur ultimul capitol al vieţii de stelist. Un capitol care nu va mai fi niciodată continuat. Nici un cuvânt nu va mai fi lipit la loc de pe foaia ruptă a celui care se va confunda toată viaţa cu Steaua. Un fapt pe care l-am dezvăluit înainte de acest deznodământ, într-un editorial...

Demonstraţi că nu sunteţi rataţi!

Din start spun că nu am calitatea vreunui avocat, nu conduc nici vreun ”fan-club Mutu” şi nici nu îl încadrez pe „Briliant” în vitrina idolilor.

Însă în spatele unei vieţi îmbrăcate în haine rebele, mergând mai tot timpul pe contrasensul fotbalistic, Mutu nu şi-a ascuns talentul. L-a avut întodeauna, încă de pe-atunci când Inter îl cumpăra via Dinamo de la FC Argeş. Avea 20 de ani şi valora teancuri de dolari. Să numere cine vrea 1.500.000 de dolari. A primit o şansă pe care glezna sa fină nu a putut să o stăpânească. O gleznă de „Briliant” care a călcat strâmb de câte ori a avut ocazia. A fost „aruncat” de Inter la Verona şi Parma, cumpărat de Chelsea de 30 de ori mai scump decât îl luase Inter, reinventat de Juventus şi, din nou, consacrat de Fiorentina zilelor noastre. Însă nici un episod fotbalistic nu a fost...

Lăcătuş, suflet înşelat

Se loveşte atât de uşor în simboluri încât se va ajunge să se plângă, din nou, când nu mai sunt

     Cine şi-a pus vreodată dragostea pentru echipă şi ataşamentul faţă de culori mai presus de familie? Cine şi-a călcat pe orgoliu după ce i s-a cerut să apese clanţa aceleiaşi uşi din dos pe care fusese izgonit? Cine ar accepta compromisurile doar pentru un sentiment care nu îi dă pace? La sfârşitul lui septembrie, anul trecut, Marius Lăcătuş şi-a abandonat familia în trei secunde în Spania. Atât cât i-a trebuit să spună „Da!”, la strigătul de disperare al lui Gigi Becali, lăsat cu ochii în soare de Ilie Dumitrescu după doar câteva etape.      Presiunea performanţei care apasă pe umerii oricărui antrenor conştient când vine la Steaua şi câteva vociferări ale...